sailing la marea neagra
4,9/5 (conform formularelor de evaluare)
4,9/5 (conform formularelor de evaluare)
DESPRE PROGRAM
O experienţă de teambuilding extrem de atractivă și memorabilă!
SAILING LA MAREA NEAGRĂ se va desfăşura sub forma unei călătorii pe mare la bordul unor veliere, manevrare de către participanţi sub îndrumarea unui skipper.
Asumându-şi diferite roluri, care vor solicita lucrul în echipă, ajutorul reciproc, încrederea în ceilalţi, colaborarea, comunicarea şi un bun leadership, participanţii vor avea şansa de a înţelege că cea mai bună cale de a avea succes este să îi asculţi pe ceilalţi, să foloseşti experienţa şi cunoştinţele fiecăruia, să elaborezi un plan de acţiune şi apoi să-l comunici clar, astfel încât fiecare să ştie ce are de făcut.
Cu oamenii potriviţi în rolurile potrivite, cu implicare, asumare, un pic de curaj, motivare și un leadership eficace, echipa va reuși ceva ce la început părea de neatins: să conducă o navă de 8 tone, să facă cu succes manevre, să strunească forța vântului și să folosească velele pentru a naviga.
PROVOCAREA
Urmând o serie de instrucţiuni ale skipper-ilor, echipa trebuie să se organizeze, să înţeleagă provocările, să îşi împartă rolurile, să pună la punct un sistem de luare a deciziilor şi să exerseze un sistem potrivit de leadership.
După un pahar de şampanie, se efectuează pregătirile de plecare şi ambarcațiunea
iese din marină manevrată de către participanți.
Urmează o etapă de navigaţie pe mare în care echipajul trebuie să înveţe să lucreze perfect împreună, să se orienteze, să ia decizii, să stea de veghe, să ţină timona şi să se ocupe de toate sarcinile curente.
Debriefing-ul va fi personalizat astfel încât să ţină cont echipă şi de obiectivele tale.
Vă oferim un program gândit de profesionişti cu experienţă, un
program care acoperă toate detaliile şi creează o experienţă motivantă,
memorabilă şi foarte plăcută.
Detalii
Destinație
La mare
Durată
1 zi
Număr PARTICIPANȚI
10 – 40 persoane
PERIOADă
mai-septembrie
Cazare
Hotel/Pensiune
INTENSITATE
Înaltă
Usor
Epic
EXCELENT Pe baza a 14 de recenzii 314zz22023-11-25 Maria Magdalena Dulgheru2023-11-25 Andreea Georgiana2023-11-25 Fun fun fun 😍 Danut Deaconu2023-11-25 Andreea Denisa2023-11-25 Adina 222023-11-25 Ștefania Burcea2023-11-25 ana petcu2023-11-25 Andra pogacean2023-11-14 Creativitate si experienta care te face sa te redesxoperi de fiecare data .Toate aventurile traite de atatea ori cu aceasta echipa deosebita, au adus ceva nou si plin de inventivitate V. T. Paduraru2023-03-27
Ți-a plăcut programul la care ai participat? Scrie-ne un review!
CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI!
Socrate
cum poate ajuta acest program
echipa ta
DESCOPERĂ
Entuziasmul, energia pozitivă
Implicarea personală
Bucuria reuşitei
Distracţia împreună cu colegii
Motivarea
Încrederea în sine
EXPERIMENTEAZĂ
Leadershipul
Iniţiativa
Luarea deciziilor
Coordonarea
Importanţa rolurilor în echipă
Colaborarea şi ajutorul reciproc
DEZVOLTĂ
Spiritul de echipă
Încrederea în ceilalţi
Comunicarea
Învăţarea din ceea ce ţi se întâmplă
Deschiderea către ceilalţi
Relaţiile pozitive
EMOŢIILE TRĂITE ÎN COMUN CREEAZĂ UN PUTERNIC SENTIMENT DE ÎNCREDERE ŞI DE APARTENENŢĂ, SPORIND VIZIBIL COEZIUNEA ECHIPEI. PARTICIPANŢII SE VOR ÎNTOARCE MAI MOTIVAŢI, MAI DESCHIŞI ŞI CU MAI MULTĂ ÎNCREDERE ÎN EI ÎNŞIŞI.
avem programul potrivit pentru tine.
SAU, ÎL CONSTRUIM ÎMPREUNĂ.
VORBEȘTE CU UN EXPERT LA 0724.216.402
TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...
TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...
4,8/5 (conform formularelor de evaluare)
- Destinația: Marea Neagră
- Durată: 1 zi
- Număr participanți: 6-36
- Perioadă: Iunie-Septembrie
- Cazare: Hotel/Pensiune
InteNsitate
Ușor
Epic
4,9/5 (conform formularelor de evaluare)
- Destinația: Grecia
- Durată: 7 zile
- Număr participanți: 6-32
- Perioadă: Aprilie-Octombrie
- Cazare: Barcă
InteNsitate
Ușor
Epic
4,7/5 (conform formularelor de evaluare)
- Destinația: Bulgaria
- Durată: 3 zile
- Număr participanți: 6-30
- Perioadă: Iunie-Septembrie
- Cazare: Barcă
InteNsitate
Ușor
Epic